duminică, 31 octombrie 2010

PARADOXUL ZILELOR NOASTRE

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari
dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult dar avem mai putin;
cumparam mai mult dar ne bucuram tot mai putin.

Avem case mai mari dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii dar mai putin timp;
avem mai multe functii dar mai putina minte,
mai multe cunostinte dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina dar mai putina sanatate.Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta dar nu cum sa ne facem o viata,
am adaugat ani vietii si nu viata anilor.Am ajuns pâna pe luna si înapoi dar avem probleme când trebuie sa traversam
strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari dar nu si mai bune.Am curatat aerul dar am poluat solul.
Am cucerit atomul dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult dar învatam mai putin.
Planuim mai multe dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim dar nu si sa asteptam.Am construit mai multe calculatoare sa detina mai multe informatii sa
produca mai multe copii ca niciodata dar comunicam din ce în ce mai putin.Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase dar camine destramate.Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica
folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri
supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie, la liniste, la moarte.Sunt niste vremuri în care sunt prea multe în vitrine dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce acest mesaj si în care poti
decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa-l ignori.Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca
acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca
aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui “Te iubesc” prietenului si persoanelor pe care le îndragesti,
dar mai ales sa o spui din inima.
O sarutare si o îmbartisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment
pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine.Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.

vineri, 22 octombrie 2010

TARG DE SFANTUL DUMITRU 22-24 Octombrie

Muzeul Satului găzduieşte în perioada 22-24 octombrie, Târgul de Sfântul Dumitru, eveniment la care meşterii populati au venit din toate colţurile ţării. La târg vizitatorii pot urmări spectacole folclorice şi teatru sau pot gusta bucate din gastronomia tradiţională şi produse BIO.


Vineri, 22 octombrie


11.00 Bun venit la Târgul de Sfântul Dumitru!
12.00 In Memoriam Dimitrie Gusti, Gheorghe Focşa, Radu Florescu ... şi alţi specialişti care au trecut prin Muzeul Satului
Slujbă de pomenire oficiată de Preot Dr. Florin Şerbănescu, Consilier Patriarhal
Te Deum! Corul Preludiu al Centrului Naţional de Cultură şi Artă "Tinerimea Română". Dirijor: Voicu Enăchescu (Sala GH. Focşa)
13:00 Lansare de carte: Ion Dolănescu, o viaţă de cântec. Autor: Luminiţa Tucă
11.00 - 18.30 Târgul meşterilor populari, gastronomie tradiţională şi produse bio.


Sâmbătă, 23 octombrie


11.00 Fanfara de la Chetriş, Iaşi, coordonator: Sonica Lucan
12.00 Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman
12.30 Folclor din Teleorman … Florin Ologeanu - Alexandria, jud. Teleorman Florin Avram - com. Fântânele, jud. Teleorman
13.00 Eveniment Editura Humanitas: lansare audiobook - Minulescu în lectura lui Andrei Pleşu
Prezintă: Mihaela Coman - Director Humanitas Multimedia
Cristian Teodorescu - scriitor, publicist
14.00 Prezentarea cărţilor publicate la Muzeul Satului în anul 2010
Dr. Georgeta Stoica - Colecţia de covoare din Moldova, Ed. Universitaria, Craiova, 2009
Dr. Paula Popoiu - Aromânii, Ed. Universitaria, Craiova, 2009
Dr. Corina Mihăescu - Carte de învăţătură.Ouăle încondeiate de la Oboga, Ed. Tradiţiioltene.ro, Slatina, 2010
Dr. Sebastian Duicu - Mărturii de artă şi cultură ortodoxă din Episcopia Covasnei şi Harghitei, Ed. Universitaria, Craiova, 2010
Aurelia Tudor - Casa. Acuarele de Juliana Fabritius Dancu, Ed. 2010
Catalogul Târgul olarilor - Ed. Universitaria, Craiova, 2009
Prezintă: Prea Cuviosul Părinte Policarp Chiţulescu, Consilier Patriarhal - Director Biblioteca Sfântului Sinod, Dr. Georgeta Stoica, Dr. Paula Popoiu, Dr. Aurelia Cosma, Dr. Corina Mihăescu, Aurelia Tudor
15.00 Ansamblul folcloric aromân Pilisterlu - Bucureşti, coordonator: Chiraţa Gheorghe
15.30 Corul Serenada al Asociaţiei Liga Albanezilor din România, coordonator: Ştefan Corbu
16.00 Grupul folcloric Bosilice (Busuiocul) al Asociaţiei ZAEDNO a Bulgarilor din Târgovişte, coordonator Emilian Enache
16.30 Cântece şi dansuri tradiţionale greceşti cu Ansamblul Asteria al Uniunii Elene din România - Bucureşti Coordonator: Mara Popescu
17.00 Ansamblul Orfeas al Comunităţii Elene, Prahova - Ploieşti, coordonator: Bogdan Anagnastopol
09.00 - 18.30 Târgul meşterilor populari, gastronomie tradiţională şi produse bio.


Dumnică, 24 octombrie


11.00 Ansamblul Drumul baltagului - com. Borca, jud. Neamţ, coordonator: prof. Ionel Alămâie
12.00 Grupul folcloric Doruri muscelene - com. Mihăeşti, jud. Argeş, coordonator: Liviu Iana
13.00 Ansamblul Reabinuşca - com. Jurilovca, jud. Tulcea, coordonator: Mirela Isacov (Gospodăria Jurilovca)
14.00 Dragu-mi-i veselia! Ana Maria Tomoioagă - com. Moisei, jud. Maramureş şi Bogdan Bizău - com. Moisei, jud. Maramureş
14.30 Muguri de anin - com. Aninoasa, jud. Dâmboviţa, coordonator: Maria Stoica
15.00 Ansamblul Ciobănaşul - com. Corbi, jud. Argeş, coordonator: Mihai Ungurenuş
16.00 Ca la Gorj … Dumitru Zamfira şi taraful său
09.00 - 18.30 Târgul meşterilor populari, gastronomie tradiţională şi produse bio.


marți, 19 octombrie 2010

Muscata rosie - multe lucruri interesante pe care nu le stim despre aceasta planta !!!



Ne-am obisnuit sa o vedem la fereastra, intre perdele, rosie ca focul si ca speranta. O floare care alunga tristetea si ne umple de optimism. Nu e doar o simpla impresie, pe langa frumusetea ei plina de farmec si energie, muscata este si o fenomenala (ati citit bine) planta-medicament

Ce spun astrologii

In astrologie, muscatele cu flori rubinii apartin zodiei Berbecului si servesc la aplanarea starilor de conflict, potolesc persoanele predispuse la certuri, permanent tafnoase si iritate. Rosul de purpura al muscatelor ii ajuta pe oameni sa perceapa viata mai relaxat, imbunatateste starea sufletului. De fapt, astrologii au presimtit ceea ce a fost dovedit si de cercetarile stiintifice contemporane, si anume: faptul ca planta are multiple efecte terapeutice. Muscatele imbunatatesc metabolismul, impiedica cresterea tumorilor, dizolva pietrele, opresc hemoragiile. In medicina populara, frunzele si flori le se folosesc in cazuri de diaree, dizenterie, reumatism, guta, astm bronsic, abcese, cangrene ale plamanilor. Frunzele uscate, inmuiate cu apa clocotita, se aplica pe bataturile vechi timp de cateva zile pana se desprind.

O rivala a usturoiului

In medicina populara, muscata, atat cea salbatica, din natura, cat si cea cultivata in ghiveci, se foloseste inca din secolul XVI. Dintr-o varietate foarte larga de muscate, cel mai mare efect terapeutic il are muscata cu frunze mari, palmate, care au un miros puternic si contin cea mai mare cantitate de fitoncide. Savantii au constatat ca in lupta cu bacteriile, muscata depaseste puterea usturoiului si a cepei. Pentru prepararea retetelor medicale, se folosesc nu numai frunzele si florile, dar si radacinile plantelor imbatranite, cu tulpinile desfrunzite (goale). Radacinile se spala si se folosesc imediat sau se usuca si se pastreaza in pungi de hartie. Radacinile plantei sunt bogate in glucide, amidon, flavonoizi, saponine, substante tanante, iar in frunze sunt depozitate acid ascorbic (vitamina C), carotina, ulei eteric, glucoza, alcaloizi, microelemente.

Preparate din muscata

Ulei de muscata

Uleiul esential de muscata se vinde in farmacii, dar puteti sa-l preparati si acasa folosind unul din procedeele urmatoare:
1. Intr-un borcan transparent, de 750 ml, se pune un pahar de terci din frunze si florile tocate de muscata, se toarna deasupra 125 ml de alcool dublu rafinat, se inchide etans si se tine in bataia soarelui puternic, timp de doua saptamani. Se deschide borcanul, se umple cu uleiul nerafinat (de porumb, de masline, de floarea-soarelui), se inchide iar ermetic si se mai tine la soare inca doua saptamani. Se strecoara si se stoarce bine. Plantele macerate se pastreaza la congelator pentru comprese, iar lichidul, in sticlute de culoare inchisa, in frigider.

2. Frunzele tinere, de pe varfurile crengutelor, se rup primavara, inainte de inflorire, de pe o planta cu varsta mai mare de un an. Doua pahare de frunze se toaca marunt, se amesteca cu zece linguri de ulei nerafinat, incalzit la 40-45 grade, si se macereaza timp de doua saptamani, intr-un borcanel de culoare inchisa, in loc racoros. Dupa filtrare, frunzele se storc bine (eu folosesc in cazuri similare un ciorap de nailon, deoarece este mult mai rezistent decat tifonul) si uleiul se pastreaza timp de trei luni la frigider, in sticlute de culoare inchisa sau invelite in hartie neagra.

Mod de administrare:

* Profilactic. Cu 15 minute inainte de masa, se ia in gura o lingurita de ulei si se suge precum o caramela. Se face o cura de sapte zile, in fiecare primavara. Nu se recomanda asocierea tratamentului cu consumul de alcool. Uleiul de muscata se administreaza numai in cure scurte.
* Aromoterapie - cateva picaturi de ulei se amesteca cu sare fina sau se toarna pe un servetel si se pastreaza intr-un flaconas inchis etans. Se folosesc pentru diminuarea epuizarii psihice, in cazuri de insomnie, astenie, ateroscleroza vaselor sanguine din creier, hipertensiune, distonie vasculara, nevroza, imunitate scazuta. Uleiul se adauga in creme pentru masaj, in apa pentru baie.
* Cura de slabire. Pentru micsorarea apetitului, in loc de medicamente scumpe, puteti folosi aroma de muscata, care se inhaleaza inainte de masa.

Important: Inainte de folosirea uleiului, faceti un test pentru hipersensibilitate sau alergie: se aplica o picatura de ulei pe incheietura mainii cu 12 ore inainte. Nu se foloseste aromoterapia in cazuri de atac de cord, astm bronsic, epilepsie (daca mirosul nu-i place bolnavului).

Unguent de muscata

Se mixeaza frunze verzi de muscata in robotul de bucatarie sau in masina de tocat carne. Separat, se topeste osanza sau untura de gasca. La fiecare 3 linguri de grasime, se adauga 3 linguri din terciul cu suc din frunze. Amestecul se pastreaza la frigider, cel mult o saptamana, si se foloseste in cazuri de dureri in articulatii si de ulcer varicos.

Tratamente interne cu muscata

* Afectiunile sistemului respirator: faringita, laringita. Preparatele din muscata s-au dovedit eficiente si in afectiunile cailor respiratorii.
Se fac spalaturi nazalo-faringiene cu infuzie din flori sau frunze proaspete de muscata. O lingura cu varf de planta tocata se infuzeaza 8 ore, in 250 ml de apa fierbinte. Cu 100 ml de infuzie se fac spalaturi, iar in cei 150 de ml ramasi se adauga 5 picaturi de lugol si se face gargara. In acelasi timp, degetele mari de la picioare se infasoara cu 2-3 straturi de frunze verzi si se leaga cu fasa de tifon, inainte de culcare. Conform hartilor de reflexoterapie, pe degetele mari de la picioare sunt reprezentate organele localizate in zona capului.



* Bronsita si pleurita - Se foloseste tinctura din frunze de muscata tocate marunt. Intr-un borcanel de 300 ml se pun 1/3 frunze si se toarna peste ele tuica, pana la marginea borcanului. Continutul borcanului se muta apoi in sticla de culoare inchisa, cu filet, se infuzeaza in frigider timp de 3 saptamani. Se bea tinctura strecurata cate o lingura, cu 150 ml de ceai de menta, de 3 ori pe zi. Cu aceeasi tinctura se fac frectii in zona plamanilor, pe piept si pe spate, inainte de culcare. Pentru frectii, mai ales pentru copii, puteti sa preparati tinctura cu otet kombucha sau otet de mere, in loc de tuica.
* Hipertiroidie (gusa). Un pahar de frunze tocate se muta intr-un borcan de sticla, se toarna 500 ml de tuica si se lasa la macerat timp de 30 de zile, cu vasul inchis etans, agitand periodic. Se strecoara si se stoarce bine. Se bea cate o lingurita, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa. Pentru o cura de tratament, este nevoie de doua doze (un litru de tinctura).
* Dupa chimioterapie sau citostatice. Pentru eliminarea toxinelor care apar in organism dupa procedurile de chimioterapie, se prepara ceai din 3 frunze rotunde de muscata, infuzate in 250 ml de apa fierbinte. Se lasa pana la racirea apei. Ceaiul se bea in timpul zilei, cate o inghititura la fiecare ora (in nici un caz nu se bea tot paharul odata!).
* Afectiuni stomacale, diaree. La tara, batranii rezolvau problema simplu: preparau infuzie din 8-10 frunze de muscata si 250 ml apa fierbinte, care se lasa sa se raceasca. Ceaiul se bea de 3 ori pe zi, cate 1/3 de pahar, inainte de masa, si ultima data seara, inainte de culcare.
Mai ales la diabetici, se intampla uneori ca diareea sa apara fara nici o legatura cu intoxicatiile alimentare. Atunci se prepara o tinctura din 3 linguri cu varf de terci de frunze si flori, amestecate cu 100 ml de alcool dublu rafinat. Se lasa la macerat timp de 3 zile, la intuneric. Se beau cate 20 de picaturi, cu o lingura de apa. Cei care vor sa evite alcoolul prepara o infuzie din 2 lingurite de terci din frunze si flori, amestecate cu un pahar de apa fiarta si racita, care se lasa peste noapte, se strecoara si se bea a doua zi, impartita in 5-6 doze. Se amelioreaza nu numai starea aparatului digestiv, dar si functia pancreasului, a inimii, se restabileste nivelul de glicogen in ficat, se regleaza tensiunea arteriala.
* Pietrele si procesele inflamatorii la rinichi. In popor, muscata se considera din mosi-stramosi un diluant bun pentru depunerile de pietre la rinichi. Balsamul vindecator se prepara din 20 ml suc proaspat stors din frunze si flori, 50 g de miere de albine, 20 ml tinctura de propolis si 100 ml vin rosu tare sau 65 ml coniac. Amestecul se infuzeaza 14 zile in frigider si se pastreaza la rece, nu mai mult de 3 luni. Balsamul se bea cate o lingura, de 2 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa, timp de 2 saptamani.
Pentru obtinerea sucului: 50 g de frunze verzi se tin timp de 2 ore in 200 ml de apa, la temperatura camerei, apoi se scutura bine si se trec prin storcator sau masina de tocat. Se stoarce sucul prin panza topita sau un ciorap de dama sintetic.

Tratamente externe cu frunze proaspete de muscata

* Acnee. Strabunicile noastre foloseau sucul proaspat de muscata pentru curatarea pielii de cosuri si acnee. Se toaca marunt 5-6 frunze, apoi se strivesc cu o lingura de lemn. Terciul obtinut se aplica pe locurile cu probleme si se lasa timp de 15 minute.

* Otita. 1. Reteta este recomandata pentru copii mici, dar si pentru adulti. Se folosesc plantele cu frunzele palmate (nu rotunde). Se spala cu apa fiarta calduta, se usuca putin, se stoarce sucul (se poate si manual). Urechea se curata bine cu vata, apoi se pune cate o picatura de suc. Procedeul se repeta pana la oprirea scurgerilor. Nu se permite umezirea urechilor bolnave cu apa, pe toata durata tratamentului. 2. Frunzulitele proaspete se strivesc intre degete si se introduc, inainte de culcare, in urechi. Dimineata, se arunca. Ca sa intre si sa iasa mai usor din urechi, se invelesc in fasa de tifon. O alta varianta: o frunza se ruleaza si se introduce in ureche. 3. Vracii din Rusia folosesc de 200 de ani o reteta mai complexa. Se prepara un aluat din 10-12 frunze pisate bine, 2 linguri de alcool de camfor, 2-3 linguri de faina de secara sau de ovaz (in caz extrem se foloseste paine inmuiata putin). Se picura 2 picaturi de suc de muscata in ureche, apoi se modeleaza din aluat un capac care se aplica peste ureche. Deasupra se pune hartie de pergament. Se panseaza in diagonala, cu o fasa, peste cap, inainte de culcare. Este nevoie de 3-4 proceduri.
* Nevralgie de trigemen, dureri lombare acute. Frunzele de muscata strivite intre degete se intind pe un prosopel de in si se aplica pe locul bolnav. Deasupra se leaga un batic de lana. La fiecare 30 minute, frunzele se schimba. Procedeul se repeta de 3-4 ori. Peste 2 ore, durerile se diminueaza, in caz contrar, se mai pun cateva comprese.
* Afectiuni pulmonare. Se framanta un aluat din 6 linguri de frunze tocate, 3 linguri de miere de albine si 3 linguri de faina de secara. Se imparte in doua terciul, se intinde in straturi subtiri si se aplica pe zona plamanilor si pe piept, la barbati, iar la femei pe spate. Se leaga cu un batic subtire.
Pentru accelerarea procesului de vindecare, se recomanda sa mancati, dimineata si seara, cu 30 minute inainte de masa,
cate 2-3 frunzulite mici de muscata, care apar din muguri terminali.
* Epilepsie, solarita. Se prepara un amestec din 250 ml de zer rece, 3 linguri cu varf de frunze si flori mixate de muscata, o sticluta de tinctura farmaceutica de odolean sau de talpa-gastei si se macereaza de la ora 8 dimineata pana la ora 10 seara. Inainte de culcare, in amestec se adauga faina (eventual combinata cu tarate) ca sa obtinem un aluat, din care se modeleaza o turta moale ca plastilina. Turta se aplica pe plexul solar.
Se panseaza cu o fasa elastica si se lasa pana dimineata. In acelasi timp, se administreaza tinctura de muscata, cate 15 -20 picaturi, de 3 ori pe zi, inainte de masa sau cu o ora dupa masa. Este o metoda auxiliara in tratamentul epilepsiei.
* Cataracta. In stadiul incipient al bolii, puteti sa stopati dezvoltarea afectiunii folosind picaturi din sucul proaspat stors din frunze (cate 1-2, in coltul ochilor). Daca se inflameaza pleoapele, ochii se spala cu infuzie preparata din 10 frunze sau flori tocate, 200 ml de apa fiarta si racita si o lingurita de miere de albine. Se amesteca bine si se expune pe timp de noapte la lumina lunii pline. In loc de apa, puteti sa folositi dupa racire ceai oftalmic din silur, albastrele si corn (se vand la plafar).

Bai din radacini si frunze

Baile din radacina de muscata rosie sunt indicate in cazul bolnavilor cu probleme dermatologice (furunculoza, eczeme, vitiligo, lichen). 4 linguri de radacina uscata sau proaspata taiata marunt se infuzeaza o ora in termos, in apa clocotita. Inainte de culcare, se face o baie cu infuzia care se toarna in cada cu apa calda (35-36 grade C). O cura cuprinde 12-14 bai.
* Nevroze, insomnie, stari de agitatie. Se toaca 4-5 radacini si un pahar din frunzele proaspete, se pun pe foc in 5-7 litri de apa fierbinte, se tin 20 minute pe un foc mediu si se infuzeaza 2-3 ore intr-un vas acoperit, apoi se strecoara si se adauga in cada cu apa calda. Tratamentul are efect calmant si dureaza 10-15 zile.
Un efect deosebit il au baile cu ulei aromat de muscata in cazul femeilor la menopauza, dar si al celor cu nervozitate crescuta, in zilele "critice". In urma procedurilor scade nervozitatea, se imbunatateste somnul.

Contraindicatii

Persoanelor care sufera de astm bronsic sau au alergie la mirosul de muscata li se recomanda sa nu tina in locuinta nici o specie de muscata.


Ingrijirea plantei

Muscata prezinta un neajuns pentru care este deseori respinsa de floricultori: frunzele ei imbatranesc si cad foarte repede, dezgolind tulpinitele. Chiar si udarea abundenta, stropitul regulat nu schimba situatia. Dar si pentru scopuri terapeutice este un minus: ca sa obtinem 50 de ml de suc, trebuie sa rupem toate frunzele de pe planta. De aceea, ca sa va tratati cu succes, trebuie sa aveti cel putin 5-6 plante in casa si sa le ciupiti mereu varfurile, pentru favorizarea cresterii de crengute noi.

luni, 18 octombrie 2010

Vacanta de iarna - Statiunea Paltinis


O statiune frumoasa , nesufocata inca de pensiuni si hoteluri care mai de care mai mari si mai colorate .......nimic de genul Valea Prahovei . Din Sibiu pana in statiune aveti un traseu cu un peisaj superb cu multe dealuri si vai intinse . Vreo 5-10 km urcati ...asa ca masina trebuie echipata de iarna
.Statiunea Paltinis este situata in centrul Romaniei (judetul Sibiu), pe coasta de nord-est a muntilor Cindrel (Carpatii Meridionali), in mijlocul unor paduri de conifere, sub virful Oncesti, la 90 km de Medias si la 32 km SV de municipiul Sibiu, de care este legat printr-o sosea modernizata.

Paltinis este statiunea din Romania aflata la cea mai ridicata altitudine, 1450 m.

Statiunea detine mai multe hoteluri, numeroase cabane si vile, facilitati de recreere ca restaurante, club cu teatru si cinema, discoteca, biblioteca, terenuri de volei, tenis si handbal. In timpul iernii sunt disponibile mai multe pirtii de schi de dificultati variate, un telescaun si teleschi. Masivul Cindrel, prin morfologia sa (culmi domoale si platouri), se preteaza foarte bine pentru practicarea schiului de fond.

duminică, 17 octombrie 2010

Programati concediul de iarna din timp . O statiune foarte frumoasa este RANCA !


Cei care inca nu si-au facut rezervarile le spun sa se grabeasca .Deja multe din statiuni nu mai au locuri. Pentru impatimiti sportului ...si nu numai va recomand Ranca .Ranca este o statiune de munte, se afla la poalele varfului Papusa, situata la o altitudine de 1600m ceea ce ofera statiunii peisaje pitoresti si un aer foarte curat. In statiune exista hoteluri care pregatesc pentru fiecare sezon pachete promotionale, restaurante foarte bune cu mancaruri traditionale romanesti si tot la Ranca se pot practica numeroase sporturi indiferent de anotimp.

Statiunea Ranca este ideala pentru cei care iubesc adrenalina, deoarece aceasta este dotata cu doua partii naturale, teleski, nocturna, pentru practicarea sporturilor de iarna: snowboarding, schi si foarte important babyski special pentru cei mici care doresc sa invete sa schieze.
Ranca dispune de mai multe centre pentru distractia turistilor, centre de inchiriat atv-uri pretul fiind de 80-100 ron pe ora, snowmobile 120-150 ron pe ora, zborul cu parapanta, si numeroase trasee turistice care pot fi strabatute cu masini de teren, motociclete de teren si multe alte distractii.
Viziteaza acum statiunea Ranca, ideala pentru o vacanta plina de adrenalina, de noi distractii si aer curat. Cai de acces: soseaua Transalpina situata la cea mai mare altitudine din Romania (2.145m).
Nu uitati pentru o asa calatorie sigur aveti nevoie de cauciucuri de iarna si ...eventual lanturi !

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Cum ne accentuam pometii !


Nu toata lumea s-a nascut cu pometi bine definiti, dar din fericire arta machiajului poate fac eminune. O combinatie intre un fond de ten mai inchis si unul mai deschis este o tehnica de machiaj ideala.
1. Aplica fondul de ten folosind un buretel special. Asigura-te ca l-ai aplicat corect pe toate zonele, pentru a evita liniile de machiaj evidente.
2. Alege pudra de contur si aplic-o frumos pe fata, fara a o incarca insa. Aceasta trebuie aplicata folosind miscari circulare si mici.
3. Joaca-te cu diferite tonuri de culori de fond de ten sau/ si de pudra.
4. Poti folosi de asemenea fond de ten spuma,intrucat se aplica mai usor.
5. Foloseste de asemenea perle bronzante pentru un look mai stylish.
femei-moderne.ro

vineri, 15 octombrie 2010

Informatii Cheia Prahova

Pentru cei care sunt interesati sa viziteze zona Cheia - Moeciu pot sa va dau un nr. de tel. al unei persoane din zona care va poate ajuta .
Marian 0721639676

miercuri, 13 octombrie 2010

5 motive pentru care trebuie sa mananci un mar pe zi

Merele, unele dintre cele mai comune fructe, se dovedesc a avea o serie de beneficii pe care le ignoram fara sa stim. Iti oferim insa cinci motive pentru care este recomandat sa consumi cel putin cate un mar pe zi.

1. Te ajuta sa mananci mai putin

Marul, prin consistenta pe care o are, confera organismului senzatia de satietate. Marul contine 5 grame de fibre care reprezinta 20% din necesarul de care are nevoie un om intr-o zi. In plus, mirosul merelor mentine scazut nivelul zaharului din sange si cel al insulinei, astfel incat te simti satula mai mult timp si implicit consumi mai putina mancare.

2. Te ajuta sa respiri mai usor

Copiii ai caror mame au consumat mere pe perioada sarcinii sunt mai putin predispusi la a avea astm sau respiratie greoaie la varsta de 5 ani, dupa spusele cercetatorilor din UK. Fructele protejeaza de asemenea plamanii adultilor, scazand riscul de astm, cancer la plamani sau alte boli respiratorii.

3. Scade colesterolul

Datorita prezentei a doua componente, si anume pectina (un tip de fibra) si polifenoli (antioxidanti puternici), merele pot scadea nivelul de colesterol din sange si elimina acel colesterol "rau" din cauza caruia se pot bloca arterele. Ca sa fii sigura de efectele benefice ale merelor, nu ii inlatura coaja, doarece aceasta contine de sase ori mai multi antioxidanti decat miezul.

4. Lupta impotriva cancerului

Cercetarile medicale arata faptul ca diverse componente care se gasesc in mere lupta impotriva cresterii celulelor cancerigene, avand efect maxim atunci cand marul este consumat cu tot cu coaja. Daca mananci mai mult de un mar pe zi, iti micsorezi de la 9 la 42% riscul de a face cancer de diverse tipuri: esofag, de colon, cancer la san, ovarian, de prostata si altele, conform studiilor cercetatorilor italieni.

5. Te ajuta sa fii mai inteligenta

Datorita continutului de acetilcolina, o substanta care ajuta la o mai buna transmitere a mesajelor dintre celulele nervoase, merele iti asigura o minte ascutita, indiferent de inaintarea in varsta, iti asigura o memorie mai buna si chiar reduce riscul de aparitie al maladiei Alzheimer, conform unui studiu recent al Universitatii din Massachusetts
stilfeminin.ro

marți, 12 octombrie 2010

OKTOBERFEST Bucuresti 21 - 24 septembrie

Cea mai cunoscuta sarbatoare germana, Oktoberfest, sarbatoreste anul acesta 200 de ani si se desfasoara in mod traditional in orasul german Munchen.

Deschiderea editiei de anul acesta a Oktoberfest la Bucuresti va avea loc marti, 21 septembrie, orele 18, in gradina interioara a hotelului Radisson Blu, iar bugetul evenimentului se ridica la 30.000 de euro cu 10.000 de euro mai mult decat la editia de anul trecut.

Timp de 4 zile, pana pe 24 septembrie, la mese lungi de lemn, amplasate in corturi traditionale alb-albastru, vor fi servite specialitati bavareze si bere germana, asezonate cu acordurile vesele ale muzicii bavareze interpretate de formatia Tiroler Alpenkavaliere.

Special pentru acest eveniment au fost importate din Germania 480 de butoaie cu peste 14 000 de litri de bere Hofbräu, berea originala servita in cadrul Oktoberfest de la Mûnchen.

Conform traditiei, berea servita la Oktoberfest este special brasata pentru acest eveniment, fiind mai tare si mai acidulata decat cea obisnuita, ceea ce produce si ”gulerul” de spuma atat de apreciat. Berea se serveste in halbe de un litru, numite ”masskruge”. Berea va fi servita de fete imbracate in traditionala rochie “Dirndl”, purtata cu camasa alba si sort colorat.

Meniul tipic german pregatit de bucatarul sef Bernd Kirsch, un german autentic, va include specialitati traditionale bavareze cum ar fi Bratwurst, Land Jäger, Pfaelzer Spiesbraten, Knödeln, Schweine Haxn, Knödeln, Sauerkraut, Bretzel si specialitati de paine germana, precum si deserturi traditionale printre care budinca Rote Gruetze, strudel de mere cu sos de vanilie, prajitura Streusel cu cirese si, bineinteles, turta dulce.

Menu-ul costa 100 lei si include bufet deschis bavarez. Iubitorii de bere germana pot opta pentru un pachet all inclusive, cu bere, vin si bauturi racoritoare incluse, la pretul de 140 lei.
wall-street.ro

sâmbătă, 9 octombrie 2010

A venit toamna.....atentie la raceli ! Un remediu foarte bun impotriva gripei.

Odata cu racirea vremii sutem predispusi la raceala si gripa . Pentru a rezista sau a prevenii boala, trebuie sa ne fortificam organizmul - imunitatea. Un foarte bun tratament este Echinaceea si Vitamax .....10 pastile din fiecare pe luna ...timp de 3 luni va tine departe racelile pentru mult timp. Repetati la 1 an sau 2 in functie de cum va simtiti . Aceast tratament este verificat si intradevar chiar da rezultate . Persoanele care au tendinta de a se ingrasa trebuie sa fie atente pentru ca Vitamaxul le poate creea ceva probleme .
Succes.... si sa fiti sanatosi !

joi, 7 octombrie 2010

Sa mai zambim putin - SCRISOARE CATRE SOTUL IUBIT ...!


Dragul meu sotior,

Inainte sa te intorci din deplasare, vreau sa-ti povestesc despre micul accident pe care l-am avut cu camioneta pickup-ul la intrarea in garaj,

Din fericire, nu e nimic strasnic, eu sunt bine asa ca te rog sa nu iti faci griji pentru mine.

Ma intorceam azi din magazin si la intrarea in garaj, din greseala, in loc de frana, am apasat pe acceleratie.

Poarta garajului e putin stricata, iar masina mea s-a oprit cand s-a ciocnit putin de masina ta.

Mie imi pare foarte rau de cele intamplate, dar stiindu-te bun

la inima, sunt sigura ca ma vei ierta.

Stii cat de tare te iubesc si cat de mult imi lipsesti, iubitule!

Iti trimit fotografia garajului.


De-abia astept sa te strang in brate!

Sotioara ta iubita!

...

P.S. Te-a sunat amanta..