sâmbătă, 18 februarie 2012

Viata nu poate fi cunoscuta decat la maturitate

Viata apare o data cu nasterea, dar intelepciunea, experienta,
extazul - acestea trebuie sa fie invatate. De aceea insist eu atat
de mult pe meditatie. Savoarea vietii trebuie invatata, trebuie sa
cresteti, sa va maturizati pentru a o putea trai.
Viata nu poate fi cunoscuta decat la maturitate. Dar voi traiti si
muriti ca niste copii. Nu cresteti niciodata. Nu ajungeti la
maturitate.
Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu
inseamna a fi matur. Intrebati-i pe psihologi: acestia afirma ca
varsta mentala medie a adultului ramane pe la 13-14 ani. Corpul
fizic creste, dar mintea isi opreste cresterea pe la varsta de 13-14
ani. Nu-i de mirare ca va comportati atat de prosteste, ca viata
voastra este doar un lung sir de nazbatii! O minte care nu a crescut
nu poate face decat prostii.
O minte imatura va arunca intotdeauna responsabilitatea pe ceilalti.
Va simtiti nefericiti si sunteti convinsi ca sunteti asa din cauza
ca cei alaturi de care traiti va fac viata un iad. "Celalalt este
iadul". Dupa parerea mea, aceasta aformatie a lui Sartre este foarte
imatura. Pentru un om matur celalalt poate deveni la fel de bine si
Raiul. De fapt, el este ceea ce sunteti deja voi,caci el nu este
decat oglinda in care va priviti.
Cand spun maturitate, ma refer la o anumita integritate interioara.
Aceasta nu va aparea decat atunci cand veti inceta sa-i mai faceti
pe altii responsabili pentru suferintele voastre, cand veti incepe
sa intelegeti ca voi sunteti singurii responsabili pentru ele.
Acesta este primul pas catre maturitate: eu sunt responsabil. Orice
s-ar intampla, eu sunt vinovat.
Daca va simtiti trist, puneti-va intrebarea: "a cui este vina?" Daca
acceptati ca este vina voastra, mai devreme sau mai tarziu vati
inceta sa faceti foarte multe lucruri pe care le faceti la ora
actuala. In fond, aceasta este esenta stravechii teorii a karma-ei.
Voi sunteti singurii responsabili. Incetati sa mai spuneti ca
societatea este responsabila, ca parintii vostri sunt de vina, ca
situatia economica v-a adus in aceasta stare; nu mai aruncati
responsabilitatea asupra altora. Voi sunteti singurii responsabili.
La inceput, vi se va parea o povara, caci acum nu veti mai putea
arunca vina pe altcineva. Dar trebuie sa v-o asumati...
Cineva l-a intrebat pe Mulla Nasroddin: "De ce esti atat de trist?"
Mulla a raspuns: "Sotia mea a insistat sa nu mai joc carti si alte
jocuri de noroc, sa nu mai fumez si sa nu mai beau. Am renuntat la
toate aceste lucruri."
Omul a spus: "Sotia ta trebuie sa fie foarte fericita acum".
Nasruddin: "Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce sa se
planga asa ca este foarte nefericita. Incepe sa vorbeasca, dar nu
are de ce sa se planga. Acum nu ma mai poate face responsabil pe
mine pentru nefericirea ei. Credeam ca daca o sa renunt la toate
aceste luycruri o voi vedea mai fericita, dar a devenit mai
nefericita ca oricand. "
Daca ati continua sa aruncati responsabilitatea asupra altora si
toti ar face ceea ce le spuneti sa faca, mai devreme sau mai tarziu
v-ati sinucide. In cele din urma, nu ati mai avea asupra cui sa
aruncati vina.
De aceea, este bine sa va pastrati cateva greseli; Asta ii ajuta pe
ceilalti sa fie fericiti. Daca ar exista un sot perfect pe lume,
sotia lui l-ar parasi. Cum poti domina un sot perfect? De aceea,
chiar daca nu doriti acest lucru, faceti cateva greseli pentru ca
sotia dumneavoastra sa va poata domina si astfel sa fie fericita!
Daca exista undeva un sot perfect sigura solutie este divortul.
Gasiti un barbat perfect si veti fi automat impotriva lui, caci nu-l
mai puteti condamna, nu-i mai puteti atribui nici o gresala. Mintile
noastra adora sa arunce responsabilitatea asupra celorlalti, sa se
planga, caci in acest fel se simt bine, intrucat nu se mai simt
responsabili. Aceasta eliberare este insa foarte costisitoare. Ea nu
este reala, dimpotriva, povara devine din ce in ce mai mare, dar voi
nu va dati seama.
Oamenii traiesc cate 70 de ani, vieti la rand, fara sa stie ce este
viata. Ei nu ajung la maturitate, nu se integreaza, nu sunt
centrati. Ei nu traiesc decat la periferie.
Daca periferia voastra se intalneste cu periferia altora, ciocnirile
sunt inevitabile. Pe de alta parte, daca sunteti tot timpul
preocupati de greselile altora, nu puteti trai decat la periferie.
Daca veti realiza ca "Eu sunt singurul responsabil pentru existenta
mea. Orice s-ar intampla, eu sunt cauza care a generat acest
lucru.", atunci constiinta voastra trece brusc de la periferie in
centru. Abia acum incepeti sa deveniti centrul existentei voastre.
De acum inainte veti putea face foarte multe lucruri. Daca nu va
place ceva, puteti renunta la el; daca va place altceva, il puteti
adopta. Daca vi se pare ceva adevarat, il puteti urma; daca simtiti
ca nu este adevarat, puteti sa-l evitati, caci acum sunteti centrat
si inradacinat in sine.
OSHO, Farmacia Sufletului

luni, 13 februarie 2012

Viciile noastre si dependenta noastra fata de ele...

Se întâmplă câteodată să vină la mine cineva pentru a mi se plânge că nu reuşeşte să scape de un viciu care
îl chinuie. Săracul de el, a încercat de sute de ori dar nici o dată nu a reuşit. Atunci îi spun: “Ei bine, dar asta e
minunat, este de-a dreptul formidabil! Asta dovedeşte pur şi simplu cât sunteţi de puternic!” Mă priveşte uluit şi se
întreabă dacă nu cumva îmi bat joc de el. Atunci îi spun: Nu, deloc, nu râd de dumneata, dar pur şi simplu dumneata
nu-ţi dai seama de propria forţă. - Dar care forţă? Eu nu reuşesc niciodată, sunt mereu victimă şi asta este o dovadă
că sunt slab. - Ba nu, nu gândeşti corect. Să analizăm cum s-au petrecut lucrurile şi ai să înţelegi că nu glumesc deloc.
Cine a format viciul acesta?... Dumneata. La început el n-a fost mai mare ca un bulgăre de zăpadă pe care-l puteai
ţine în palmă. Dar jucându-te mereu cu el, adăugându-i puţină zăpadă, distrându-te să-l rostogoleşti, să-l împingi, a tot
crescut până a ajuns cât un munte care acum nu te mai lasă să treci mai departe. La început şi viciul de care te plângi
nu a fost decât un mic gând, dar l-ai întreţinut, l-ai alimentat, l-ai “rostogolit” şi acum te simţi strivit de el. Ei bine, eu
mă minunez de forţa dumitale, dumneata ţi-ai construit acest viciu, eşti tatăl lui, este fiul dumitale şi este atât de
zdravăn că nu mai reuşeşti să-l pui la pământ. De ce nu te bucuri? - Păi, cum să mă bucur? - Ai citit cartea lui Gogol,
“Taras Bulba”? - Nu. - Ei bine, ţi-o povestesc eu. Bineînţeles, povestea este mult mai lungă.
Taras Bulba era un cazac bătrân care îşi trimisese cei doi fii să studieze la seminarul din Kiev, unde au rămas
trei ani. La reîntoarcere, erau doi flăcăi voinici. Fericit că-i revede, îşi manifestă dragostea părintească, în glumă,
(cazacii se pare că au un fel al lor, foarte special, de a-şi manifesta dragostea!) le-a dat un brânci. Dar băieţii n-au luato
ca pe o glumă, au ripostat şi l-au pus pe tatăl lor la pământ. Când s-a ridicat, puţin cam şifonat, Taras Bulba nu a
fost câtuşi de puţin supărat, din contră, a fost mândru că a fost în stare să facă doi fii atât de zdraveni.
“Şi atunci, de ce nu eşti şi dumneata la fel de mândru ca şi Taras Bulba când vezi că fiul dumitale te-a pus la
pământ? Dumneata eşti tatăl, dumneata l-ai hrănit, l-ai întărit prin gândurile dumitale, prin dorinţele dumitale: deci eşti
foarte puternic. Dar, dacă vrei, iată cum îl poţi învinge. Cum procedează un tată care vrea să-şi cuminţească fiul care
face nebunii. Nu-i mai dă bani, şi fiul, lipsit de mijloace este nevoit să reflecteze şi să-şi schimbe comportamentul.
Atunci, dumneata de ce să îţi mai întreţii fiul? Ca să-ţi ţină piept? Haide, strânge-i puţin şurubul! Din moment ce
dumneata l-ai adus la viaţă, ştii că ai putere asupra lui. Altfel toată viaţa te vei lupta cu el sau vei suferi, fără ca să
găseşti niciodată mijlocul potrivit de a ieşi din dificultate”.
Din păcate, sunt prea puţini aceia care ajung să privească lucrurile astfel. Se luptă cu disperare cu anumite
tendinţe negative care se manifestă în ei fără să-şi dea seama că pentru a ajunge acolo, au fost foarte puternici. Cu cât
duşmanul din voi este mai puternic, cu atât aceasta dovedeşte că forţa voastră este mai mare. Da, acesta este modul
în care trebuie să gândiţi.
Observaţi numai cât sunteţi de crispaţi când luptaţi cu voi înşivă şi câte greutăţi întâmpinaţi; se dă o bătălie
grozavă în voi şi această bătălie vă umple de contradicţii. De obicei consideraţi că tot ceea ce este inferior în voi vă
este duşman şi vreţi să-l ucideţi; dar acest duşman este foarte puternic, căci îl căliţi de sute de ani în lupta pe care o
purtaţi contra lui şi cu fiecare zi el devine tot mai ameninţător. Este adevărat că avem duşmani care trăiesc în noi, dar
dacă ei ne sunt duşmani, este vina noastră care nu suntem alchimişti destul de pricepuţi pentru a transforma totul..........
de OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Cine sunt eu ?

Sunt încântat să vă întâlnesc. Iată-ne adunaţi aici pentru a cunoaşte adevărul, pentru a ajunge la
Divin. Într-un cuvânt, pentru a descoperi cine suntem (ceea ce suntem). Vă pun o întrebare: ceea ce
căutăm este separat de voi? Puteţi fi în căutarea a ceva ce se află în altă parte, dar această căutare este
posibilă atunci când este vorba de identitatea voastră profundă? Nu, căci cel care caută şi cel căutat
sunt una şi aceeaşi fiinţă. Puteţi răscoli Universul întreg fără a putea vreodată să vă găsiţi pe voi înşivă.
Vă depărtaţi astfel din ce în ce mai mult de scopul urmărit. Dacă aspiraţi la obiecte materiale trebuie să
vă adresaţi mediului înconjurător, dar dacă doriţi să ştiti ce anume sunteţi, trebuie să fiţi liniştiţi,
imperturbabili şi să renunţaţi la orice urmărire. Fiinţa voastră reală nu se va revela decât într-o linişte
totală, în vidul perfect al spiritului...........

Un saddou, un călugăr, se afla în vârful unei coline. Soarele se înălţa pe cer.
Un grup de excursionişti zări omul, în picioare, sus pe colină. “Ce face oare?” – se întrebară ei. Unul
dintre ei spuse: “Scrutează împrejurimile, probabil şi-a pierdut o vacă”. “Nu, - obiectă altul – nu pare
să caute ceva, s-ar spune mai curând că aşteaptă pe cineva care urcă colina mai încet decât el”. Un al
treilea spuse: “Nu caută nimic şi nu aşteaptă pe nimeni. e plonjat în contemplarea Divinului”. Cum nu
reuşeau să se pună de acord, ei se duseră lângă saddou. “Ai pierdut o vacă?” – întrebă primul. “Nu” –
răspunse ascetul. “Atunci aştepţi pe cineva?” – presupuse al doilea. “Nu” – replică călugărul. “Poate
îl contempli pe Dumnezeu?” – făcu al treilea. Răspunsul fu de asmeeni negativ. “Atunci, ce faci aici?”
– strigară cei trei. “Nu fac nimic. Stau în picioare. Atât. Exist” – răspunse călugărul.
Existaţi şi voi cu aceeaşi simplitate. Nu faceţi nimic special. Atunci, ceea ce scapă oricărui
limbaj va apare. Chintesenţa tuturor experienţelor, naşterea adevărului, realizarea Eu-lui vostru real,
apariţia Divinului.
de OSHO

vineri, 3 februarie 2012

Ce este Zoharul ?

1.Ce este Zoharul ?

Zoharul este o colectie de comentarii despre Torah, scrise cu intentia de a indruma oamenii ce au atins deja un nivel spiritual superior, spre radacina (originea) sufletului lor.

Zoharul contine toate acele stari spirituale pe care oamenii le traiesc (simt) pe masura ce sufletul evolueaza. La sfarsitul acestui proces, sufletele ating (ajung la) ceea ce kabbalistii numesc Gmar haTikun - "sfarsitul corectarii", cel mai inalt nivel al implinirii spirituale.

Pentru cei fara un anumit nivel spiritual, Zoharul pare o colectie de de alegorii si legende ce pot fi interpretate si receptate diferit de fiecare individ. Dar pentru cei ce au atins nivelul spiritual - kabalistii, Zoharul este un ghid practic pentru actiunile interioare pe care le poti face, pentru a descoperi stari de perceptie si senzatie din ce in ce mai adanci si mai inalte.

2.Pentru cine este Zoharul ?

Cum am mentionat in raspunsul 1, Zoharul a fost scris pentru oameni ce au atins deja perceptia spirituala. El contine relatari despre Rabbi Shimon Bar Yochai (Rashbi), cel ce a atins toate cele 125 nivele(grade) ale scarii nivelelor spirituale. Rashbi a descris toata aceasta cale spirituala si a numit-o Zohar (radianţă / stralucire, in ebraica).

Zoharul este construit astfel incat, doar cei ce au atins un anumit nivel spiritual pot beneficia de ceea ce contine. Inainte de studierea Zoharului, este necesara studierea altor texte care sa explice cum trebuie inteles corect textul din Zohar.

3.Cine a scris Zoharul si Cind ?

Comform kabalistilor, si cum scrie si la inceputul cartii, Zoharul a fost scris de Rabbi Bar Yochai (Rashbi), care a trait in secolele 2 si 3 e.n.. Exista pareri, in cercurile scolastice, ce sustin ca Zoharul a fost scris in secolul 11, de catre Kabbalistul Rabbi Moshe de Leon. Acesta acceptie a fost contrazisa insa de Rabbi Moshe de Leon insusi, care a declarat ca, cartea a fost scrisa de Rashbi.

In conceptia kabbalistica, intrebarea de ce a fost scris Zoharul, este mult mai importanta decat de catre cine a fost scrisa ea . Scopul Zoharului este de a fi un ghid pentru oameni, spre a atinge originea propriilor suflete.

4.De ce a fost ascuns Zoharul atata timp?

Zoharul a fost tinut ascuns timp de 900 de ani, intre secolele 2 si 11 e.n., atata timp cat cei ce ii detineau intelepciunea, intelegeau ca in vremea aceea, oamenii nu aveau nevoie de asa ceva si nu ar fi inteles continutul sau.

Abia in secolul 16 e.n. a aparut un kabbalist ce a explicat principiile de baza ale Kabbalah. Sfantul Ari, Rabbi Isaac Luria (1534-1572). Ari a sustinut ca din acel moment, Intelepciunea Kabbalah este pregatita pentru a fi dechisa tuturor.

Comantariile pe marginea lucrarilor lui Ari si Zoharului a aparut abia in secolul 20 - secolul in care am putut vedea izbucnirea dorintelor umane la nivelul istoriei. In acest timp, a aparut un spirit unic - acela al lui Rabbi Yehuda Ashlag (Baal HaSulam). Baal HaSulam a explicat Intelepciunea Kabbalah astfel incat generatia noastra sa poata intelege. Mai mult, Baal HaSulam a fost singurul kabbalist din secolul 20, care a scris comentarii despre Zohar si lucrarile lui Ari.

Asta nu inseamna ca nu au fost si alti mari kabbalisti inaintea lui, ci doar ca, lucrarile lor nu pot fi intelese asa de usor de studentii din ziua de azi. Popularitatea si cererea mare pentru Kabbalah de azi, da dovada de pregatirea generatiei noastre pentru a-i sorbi mesajul si de a intelege textele autentice, ce ne vorbesc despre radacina vietii noastre si cum sa o atingem.

5.Unde pot afla mai multe despre Zohar?

Chiar si astazi, Zoharul nu poate fi inteles si simtit direct, ci necesita o cunoastere prealabila a spiritualitatii, inainte de abordarea cartii in sine. Cel mai mare kabbalist al vremurilor noastre - Rabbi Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) - a scris introduceri laZohar tocmai pentru a ne calauzi in abordarea aceste carti profunde, inainte de a o studia.

Astfel de articole ne cultiva calitatile spirituale de a percepe realitatea Superioara. Mai mult, aceste texte ofera informatii despre cum trebuie abordati anumiti termeni, fraze si concepte in Zohar, pentru a-i amplifica rolul de ghid de implinire spirituala si de a evita pierderea in descrieri materialiste spre care mintea umana este predispusa.

Bnei Baruch ofera nu doar aceste introduceri, ci si lectii gratuite pe baza lor si, deasemenea, articole mai scurte ce descriu conceptele Zoharului si cum sa ne pregatim pentru acestea.

Sa descoperi Zoharul inseamna sa-ti descoperi lumea interioara si infinitul potential.

Bnei Baruch iti ureaza succes in dezvoltarea ta spirituala! (sursa http://www.kabbalah.info)

joi, 2 februarie 2012

Efectele ,, bataii rupte din rai " pe care unii ,, parinti "o aplica copiilor lor !

Dacă un adult îl pălmuieşte
pe un altul pe trotuar, pentru că nu s-a grăbit suficient sau un bărbat îşi scoate cureaua şi o pocneşte
pe vânzătoare în magazin, pentru că aceasta nu a avut atitudinea potrivită - toate acestea sunt
considerate atentat, violenţă, crimă chiar. Nu ar fi logic ca lovirea unui copil să fie considerată tot un
act de violenţă? Bătaia poate fi foarte bine unul dintre primele acte de violenţă pe care le
experimentează copiii. Li se întâmplă asta în timpul celor mai vulnerabili ani şi de la cei de care
depind şi care ar trebui să le ofere dragoste, afecţiune şi îndrumare.
Iată o listă, ce conţine opinii pro şi contra folosirii bătăii în educaţia în familie:

PRO

· Copilul ar putea să oprească comportamentul inacceptabil temporar
· Copilul are atenţia dumneavoastră
· Vă simţiţi puternic
· Aţi dovedit că sunteţi mai mare şi mai puternic decât copilul
· Vă puteţi întoarce la activităţile pe care le desfăşuraţi înainte de incident
· Simţiţi că aţi făcut ce trebuia, pentru că este exact ceea ce ar fi făcut şi părinţii
dumneavoastră

CONTRA

· V-aţi rănit copilul
· Copilul simte durerea
· E furios pe dumneavoastră
· Îi e teamă de dumneavoastră
· E refractar faţă de dumneavoastră
· Se simte ruşinat
· Învaţă că dragostea răneşte
· Învaţă că lovirea/violenţa reprezintă o cale de a rezolva conflictul
· Se concentrează doar asupra a ceea ce simte, nu asupra comportamentului care a provocat
pedeapsa
· Învaţă că oamenii mari îi pot controla pe cei mici, rănindu-i
· Găseşte o cale să vă atragă atenţia....chiar dacă doare şi poate repeta comportamentul
inacceptabil pentru a o obţine din nou
· Învaţă să mintă şi să păcălească pentru a evita bătaia
· Învaţă să-şi exprime furia sau frustrarea prin acţiuni violente
· E posibil ca atunci când va creşte să-şi lovească soţia sau copiii
· Stima faţă de sine a copilului va fi mult redusă
· Vă puteţi simţi vinovat
· Veţi începe să-l loviţi mai mult de-a lungul timpului
· Legătura părinte-copil va fi mult slăbită
· Aţi putea să-l răniţi serios pe copil şi să fiţi acuzat de abuz asupra acestuia.
Aceste consecinţe derivă din ani de cercetare, purtând dovada substanţială că utilizarea
consecventă a pedepsei corporale poate fi în detrimentul dezvoltării sănătoase a copilului.
Milioane de copii sunt atacaţi violent în mod regulat, în numele disciplinei. Ei, la rândul lor
devin extrem de violenţi. Vina e atribuită pe rând copiilor, mass-mediei, situaţiei noastre
economice, şcolilor, armelor, oricui şi tuturor, şi chiar principalul vinovat nu intră în discuţie.
Pentru că părinţii care folosesc disciplinarea fizică sunt primii care-i învaţă pe copii să fie
violenţi.
“ Ştii, trebuie s-o pedepsesc tot timpul pentru acelaşi lucru. Dar pare că nu are efect. Ziua
următoare face la fel.” Vă sună familiar? Aceasta este lamentarea multor părinţi. Nu doar că bătaia
nu funcţionează, dar ea determină de asemenea multe efecte periculoase neintenţionate la copiii
noştri. Jordan Riak scria în “Discuţie despre bătaie”: ”Actul pedepsirii corporale a copiilor erodează
legătura de încredere dintre copil şi părinte. Copilul bătut este mai puţin capabil să-şi privească
părintele ca pe o sursă de protecţie şi confort, care sunt vitale dezvoltării sănătoase a fiecărui copil”.
Fără sentimentul de încredere în părinte, este puternic împiedicată abilitatea copilului de a creşte şi
de a deveni un adult sănătos emoţional, care să fie apt să aibă încredere şi să-i iubească pe ceilalţi.
Sentimentul propriei valori şi al stimei faţă de sine suferă puternic când este agresat. Copiii
cărora li se aplică pedeapsa corporală nu se privesc ca fiind atrăgători, demni de încredere, ci
nemerituoşi şi inadaptaţi. Aceasta îl face pe copil să devină ”bătăuşul din vecini, care terorizează
copiii mai mici”, scrie Riak. Copiii învaţă să creadă că ar putea proceda bine şi că e în regulă dacă
folosesc violenţa pentru a-şi rezolva problemele.
Cei ce sunt bătuţi - sau chiar ameninţaţi cu bătaia - devin rebeli, răzbunători şi refractari faţă
de părinţii lor. Nu devin mai de încredere şi responsabili, cu un control intern al comportamentului
lor, după ce au fost bătuţi. Uneori mulţi părinţi îşi amintesc că au fost bătuţi, dar foarte rar îşi
amintesc de ce au fost trataţi astfel. Faptul ca îşi bat copiii îi împiedică să înveţe cum să fie
responsabili şi să se comporte firesc.
Unul dintre cele mai dezastruoase efecte ale bătăii îl reprezintă blocarea comunicării dintre
părinte şi copil. Copilul bătut este rezistent la ceea ce vrea părintele să-i spună şi nu e deschis la a
împărtăşi problemele şi sentimentele cu acesta. Bătaia creează mai degrabă o relaţie plină de teamă,furie şi evitare, şi nu o apropiere emoţională reciprocă.

Ce-si doresc cu adevarat femeile ?