Sharon Stone
Această "foxy lady" de 52 de ani susţine că nu a apelat niciodată la chirurgia estetică, iar felul în care arată este rezultatul unei diete lejere, unui regim de viaţă sănătos şi alergărilor în parc alături de cei trei băieţi ai săi. Singurele exerciţii pe care le face sunt Pilates. De curând a apărut în costum de baie într-o comedie. Şi arată fabulos.
Michelle Pfeiffer
Despre ea se spune că este una dintre cele mai frumoase actriţe de la Hollywood, chiar şi acum la 52 de ani. Ce face de arată atât de bine? "Mănânc bine, fac mişcare, dorm suficient şi sunt indulgentă ecu mine. Acum, la vârstă asta, nu mai ţin nicio dietă: mănânc şi gogoşi cu cremă! Iubesc chipsurile, salsa şi salată cu avocado", mărturiseşte actriţa. Michelle spune că nu se poate abţine de la îngheţata de vanilie, face jogging din când în când, drumeţii pe munte şi Pilates. Ce părere are frumoasa actriţă despre operaţiile estetice? "Poţi să-ţi faci câte doreşti, tot îmbătrâneşti", este de părere Michell
Kim Basinger
Are 56 de ani şi este la fel de seducătoare ca în tinereţe. Cum se menţine în formă? Face exerciţii cardio, fitness şi se bazează pe alimentele neprocesate, "în stare naturală". Lui Kim nu i-au dispărut zâmbetul frumos şi nici sex-appeal-ul, chiar dacă a trecut de 50 de ani.
Jane Seymour
"Dr. Quinn" are 59 de ani şi este printre puţinele actriţe de la Hollywood care a recunoscut faptul că este adepta operaţiilor estetice. În 2007, Seymour a declarat pentru "People" că în trecut a apelat la chirurgia estetică pentru a-şi înlătura pungile de sub ochi, că are implanturi mamare cu silicon şi că a folosit botox. Jane face yoga, uşoare exerciţii cu greutăti şi Pilates.
Olivia Newton John
Are 62 de ani şi este un amestesc de senzualitate, putere şi frumuseţe. Şi-a păstrat atât chipul angelic, cât şi silueta de invidiat, a făcut faţă cancerului la sân şi acum, eroina din "Grease" sfidează trecerea timpului...
Kim Cattrall
Actriţa de 54 de ani a recunoscut faptul că aplează la injecţiile cu botox, dar a spus că nu ar face niciodată operaţii estetice: "De ce o femeie s-ar coborî la acest nivel, să arate ca un extraterestru?", se întreba Kim într-un interviu pentru "New York Times". "Sunt speriată de operaţiile estetice pentru că nu vreau ca atunci când mă uit în oglindă să nu mă recunosc", mai spune Kim.
Goldie Hawn
Este incredibilă la cei 65 de ani şi parcă se încăpăţânează să arate minunat! Nu îi este frică să aleagă decoltee adânci, chiar dacă pielea nu mai are aceeaşi prospeţime ca la 30 de ani. Goldie are încă acelaşi zâmbet inocent, care o face atât de sexy...
Tina Turner
Are 70 de ani şi jumătate de secol de carieră. Un look sălbatic, un timbru vocal extrem de puternic şi niste picioare superbe... De-a lungul celor 50 de ani a adunat 8 premii Grammy. Arată atât de bine datorită genelor sau stilului de viaţă?.
Raquel Welch
A fost cea mai dorită femeie a anilor '70, iar acum, la 70 de ani, arată impecabil, de parcă anii nu şi-au pus deloc amprenta. Într-un clasament realizat de revista "Playboy", Raquel ocupă locul trei în topul celor mai sexy 100 de femei ale secolului trecut. Miră pe cineva acest lucru?.
Si…… piesa de rezistenta…
Foto 10
Sophia Loren
La cei 75 de ani, Sophia se află în topul celor mai frumoase femeie, eclipsând, fără probleme, pe cele mult mai tinere decât ea. Cum rafinamentul şi stilul nu au vârstă, Sophia va fi printre cele mai frumoase femei din lume mult timp de acum încolo. Ea spune că atitudinea pozitivă o ajută să îşi întreţină starea de bine şi sunt foarte rare situaţiile în care este pesimistă sau melancolică. Loren povesteşte că mănâncă foarte puţine grăsimi şi că încearcă să ocolească dulciurile. "Acum îmi descopăr cea de-a două tinereţe", spunea Sophia, anul trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu