duminică, 11 aprilie 2010

GHICITUL IN CAFEA



PREPARAREA CAFELEI

Ca sa putem ghici bine in cafea, trebuie mai intai sa facem o cafea ceva mai mare de cat una obisnuita.
Umplem o ceasca cu apa, o turnam intr-un ibric, punem 2 bucati de zahar ( daca nu avem zahar cuburi 2 lingurite de zahar ) si 2 - 3 lingurite de cafea dupa marimea cestii.Este bine sa fierbem cafeaua la flacara mica.

Ghicitul in ibric in timp ce cafeaua se fierbe
Cand cafeaua fierbe, persoana careia ii ghicim trebuie sa se gandeasca la ce o intereseaza mai mult.
In timpul fierberii se formeaza in ibric o multime de figuri pe care le putem usor distinge, ca de exemplu :
- un deal, ceea ce inseamna ca persoana careia ii ghicim va ajunge in scurt timp la o inaltime financiara sau morala;
- o groapa, reprezinta un semn de decadere. Daca langa groapa se formeaza puncte mici din caimacul cafelei, inseamna ca aceasta persoana va suferi pierderi financiare;
- Daca in caimac se arata o persoana stand culcata, inseamna ca o boala o pandeste;
- O albina acoperita ca de fum , inseamna boala pentru cel care i se ghiceste;
- Albine multe, inseamna belsug;
- Daca iese un cap de caine, inseamna ca persoana careia i se ghiceste are un dusman foarte inversunat;

Dupa ce este gata, cafeaua trebuie turnata intr-o ceasca si bauta foarte incet. In tot acest timp persoana caruia i se ghiceste trebuie sa se gandeasca la ce o intereseaza.

Dupa ce a baut cafeaua pana ce a mai lasat doar un pic de cafea pe fund si zatul, ceasca se intoarce, dar mai intai este invartita ca zatul sa se poata depune pe peretii cestii. Lasam apoi ceasca intoarsa cu fundul in sus pe farfurioara. Se lasa cam cinci minute, adica atat pana ce zatul s-a uscat si nu se scurge de pe ceasca.
Atunci luam ceasca si ghicim dupa figurile ce s-au format in ceasca din zat. Farfurioara cu cafea si cu zatul ce s-a scurs din ceasca se invarteste un pic in palma ca sa putem ghici si figurile formate pe ea. Inainte de a incepe o descriere despre ce inseamna fiecare figura in parte, trebuie sa explicam ce inseamna anumite parti ale cestii de cafea.

INTERPRETARE

Fundul cestii
- Daca fundul cestii nu-i nici intunecat , nici luminos, inseamna ca starea sufleteasca este potrivita.

- Daca pe fundul cestii se formeaza un rotocol mic, tare negru, si imprejur se limpezeste, atunci momentan starea sufleteasca este proasta, dar in scurt timp se va schimba in bine. Va avea o mare multumire sau o bucurie sufleteasca.
- Daca , dimpotriva, la mijlocul cestii e o raza mica de soare inconjurata ca de un nor negru, sau de nori negrii, atunci inseamna ca aceasta persoana se gaseste momentan intr-o stare sufleteasca foarte buna si ca in curand, daca este numai un nor, va avea un singur necaz, iar daca sunt mai multi nori, mai multe necazuri si din diferite parti.
- Daca langa norul format, putem distinge din zat ca o silueta de persoana, atunci putem sti de unde este de asteptat acest necaz. De exemplu, daca se profileaza silueta unu tanar, daca este brun se va forma din zat; iar daca este blond o silueta alba. Daca e inalt, o silueta inalta; daca e marunt, una mai mica.
- Daca este vorba despre o femeie, atunci se formeaza o silueta de femeie. Tot la fel ca si in silueta unui barbat, daca este bruna se formeaza in negru silueta, iar daca este blonda, in alb.
- Daca este vorba despre un copil, se profileaza silueta unu copil; iar daca este vorba despre un batran, vom vedea silueta sau doar capetele unor batrani. E de ajuns si silueta unei persoane, pentru a ne putea da seama despre ce este vorba. Daca acest necaz provine de la o veste, vom vedea forma unei pasari.
- Pasarea inseamna totdeauna veste. Daca este o veste buna, pasarea va fi langa raza de soare sau va forma silieta unei pasari albe. Daca este vorba despre o veste rea, pasarea se va forma neagra sau alba langa nori negrii.
- Daca in fundul cestii, la incheietura ei, se formeaza un inel alb, atunci inseamna o schimbare mare in felul de viata. Daca este vorba de persoane tinere, acest inel alb este inelul logodnei, ceea ce inseamna ca persoana in cauza se va logodi curand. Uneori acest inel alb, daca nu este complet inchis, inseamna o mutare ca: in alta casa, in alt oras, in alta tara. Cand nu-i in preajma timpului mutatului, atunci este vorba si de o schimbare de serviciu ( sau profesie).

Partile laterale ale cestii



Partea dinspre toarta cestii inseamna tot ce se va intampla in casa sau ce s-a petrecut in casa. Incepand din susul cestii si mergand pana jos la fundul ei, iar partea cealalta a cestii inseamna tot ce se petrece in afara casei.
O dunga alba inseamna drum. Daca porneste de la toarta cesti, inseamna drumuri ce se vor face. Drumurile vor fi asa, dupa cum sunt marcate, mai mici sau mai mari. Cele mai mici inseamna drumuri in oras, iar cele mari calatorii indepartate. Uneori aceste linii sunt formate din zat negru, asta inseamna ca aceste drumuri vor fi cu necazuri.
Cand la marginea acestor linii negre sunt pomi, atunci inseamna ca persoana despre care este vorba va pleca necajita si va avea bucurii in urma acestui drum, sau alte drumuri ( dupa cum sunt, mai multe sau mai putine linii). Pomii inseamna totdeuna bucurie, avutie.
Orice lucru inafara de toarta cestii nu priveste numai persoana careia i se ghiceste ci si alte persoane inrudite sau apropiate, fiind vorba si de prieteni.

Trebuie sa se stie insa ca toate aceste profilari sunt foarte mici. Trebuie sa fim extrem de atenti ca sa observam aceste figuri, fiindca uneori sunt nespus de mici.
Acestea au fost doar cateva exemple pentru a va initia in tainele ghicitului in cafea si pentru a sti cum anume sa interpretati o figura dupa locul unde o veti intalni.

Linii
- Linii mici de tot inseamna si zile. Cand sunt la rand una-doua-trei sau patru linii, inseamna ca anumite lucruri se vor intampla , dupa 1-2-3 sau 4 zile dupa numarul linilor.

Litere
- Formarea unor anumite litere inseamna inceputul unor anumite nume, ca de exemplu un S mare poate fi inceputul numelor: Sandu sau Sanda , Silviu sau Silvia, Simion sau Simona, etc. Daca sunt doua initiale mari, atunci este vorba si de nume si de prenume.

Cifre
- Formarea anumitor cifre ca 1, 2, 3 etc. inseamna tot zile; cand stau in extremitatea toartei cestii, inseamna mai departe de casa, atunci este vorba de saptamani; iar cand sunt departe de tot de doarta cestii este forba despre luni.
- Mai multe cifre la un loc inseamna castig la loterie.

Munte, prapastie
- Formarea unui munte inseamna ca este vorba despre o marire. Daca pe un munte este o prapastie, atunci este forba despre un pericol iminent. Uneori este chiar vorba de o ruina. E vorba desigur de persoana careia i se ghiceste, daca acest lucru se vede in partea dinspre toarta cestii.
- Uneori este o prapastie si o silueta pe marginea ei care trage aceasta silueta, atunci insemnand ca o persoana sincera va salva de la un pericol pe acea persoana careia i se ghiceste. Orice lucru inafara de toarta cestii nu priveste numai persoana careia i se ghiceste ci si alte persoane inrudite sau apropiate, fiind vorba si de prieteni.
- Daca vedem in cafea o prapastie in departare, atunci e vorba de un pericol indepartat.


Adapost
- Adapostul vazut in cafea reprezinta castig sau capatarea unei prietenii, poate insemna si maritis cand e vorba despre o fata. Toate acestea daca se arata in partea toartei cestii, se vor infaptui in scurt timp. De nu, in timp ceva mai indepartat.

Oaza
-Oaza inseamna sperante.

Desert
- Un desert, reprezinta un gol sufletesc ce se va intampla in curand.

Biserica
- Biserica reprezinta mangaiere, liniste sufleteasca . Daca simbolul apare la tineri, biserica mai reprezinta si cununie.
- Biserica mai inseamna si o apropiere de o protectie oarecare.
Preot tanar
- Silueta unui preot tanar anunta vizita unei persoane simandicoase.

Altar
- Altar inseamna consolare si protectie.
- Daca in cafea iesei un altar pe care oficiaza preotul, atunci, daca este vorba despre o domnisoara, inseamna ca in curand se va marita.
- Daca este vorba despre o doamna tanara, va asista la o nunta sau va cununa o pereche tanara. Uneori este semn de botez.

Ingeri
- Silueta unui inger inseamna ca o persoana de conditie foarte buna si cu o conditie stralucita va va sprijini.

Stafii
- De se vor ivi stafii, in noptile ce vor urma vise ne placute va avea persoana caruia i se ghiceste.

Diavol
- Silueta unui diavol este semn de intriga, sau de nelinisti mari urmate de pericole.
Daca in cafea se arata mai multe animale, asta inseamna izbanda, castiguri.
Albina- Daca distingem o albina alaturi de o litera, e semn ca persoana a carei nume incepe cu acea litera este foarte muncitoare, harnica, altruista si lupta pentru binele obstesc.
Balaur - Ca un balaur este semn ca ai un dusman inversunat.
Boi- Carul cu boi, e semn de spor si de mare belsug. Cand se arata un car cu fan e semn de bogatie sau de mare noroc.
Broasca

- Broasca prevesteste saracie.
- Broasca franta in doua, doliu.

Sarpe
- Formarea unui sarpe din zatul cafelei inseamna ca o chestiune ne placuta va fi pusa la cale de un dusman al nostru. Asta, daca sarpele se formeaza mai departe de toarta cestii. Daca aceasta figura de reptila sa format inspre toarta cestii, e semn ca un dusman se afla in casa persoanei a carei ceasca de cafea o citim. Daca figura sarpelui e ceva mai departe de toarta, atunci e semn ca un dusman pandeste. Se poate explica daca este in apropierea casei dupa distanta dintre toarta cestei si silueta sarpelui.
- Daca sarpele se formeaza pe fundul cestii, atunci e semn ca sufleteste persoana careia i se ghiceste va avea de suferit de pe urma unor dusmani si a unor chestiuni neplacute.

Cal- Cal inseamna petitor. Doi cai, petitori care dau de zor. Daca sunt doi cai si o caleasca atunci reprezinta nunta.
- O femeie calarind un cal, prezice o intriga, de care persoana in chestiune trebuie sa se pazeasca.
Caine
- Daca din zatul cafelei s-a format un caine care sta linistit, atunci este vorba despre o persoana credincioasa.
- Daca se formeaza capul sau forma unui caine care latra, e vorba despre un dusman care defaima persoana careia i se ghiceste. Daca insa cainele sta ca si cand ar vrea sa muste, atunci persoana careia i se ghiceste trebuie sa bage bine de seama ca este vorba despre un dusman care-l pandeste sa-i faca un mare rau.

Elefant- Simbolul unui elefant in zatul de cafea arata o victorie sigura.
Magar
- Magar cu povara in spinare, semn unui castig mic.
- Magar fara nimic in spate, semn unei pagube mici.



Florile inseamna in general bucurii. Flori rare inseamna bucurii foarte mari.
- O persoana cu un buchet de flori in mana, prevesteste un dar de la acea persoana.

Floare de margaritar - Floarea de margaritar, anunta intalnire cu o fata.

Trifoi cu 4 foi- Frunza de trifoi cu 4 foi e semn de noroc nespus de mare.

Irisi

- Irisi albi inseamna dragoste platonica.
- Irisi movi inseamna dragoste induiosatoare si cam trista.

Bujor

- Floarea de bujor inseamna dragoste mare si curata. Se formeaza pe fundul cestii, cand inseamna ca persoana a carei ceasca este, poarta dragoste mare si curata pentru o persoana oarecare.
- Daca bujorul format din zatul de cafea se afla la toarta cestii, atunci inseamna ca, dragoste curata e in casa. O poarta sotul persoanei careia ii ghicim.

Lacrimioara

- Forma unui fir de floare lacrimioara inseamna dragoste inlacrimata. Sau mai putem spune: aducatoare de lacrimi.
- Un buchet de lacrimioare arata multe necazuri, chiar cu plansete , produse de o dragoste nefericita.

Lalele- Lalele albe, semn de nevinovatie nespusa.

Margaritarele- Marharitarele reprezinta placeri modeste.

Macul - Macul este semn de dragoste inflacarata.

Narcisa - Narcisa sau narcise, prevestesc o dragoste cu o persoana increzuta, dar distinsa. Mai mult, o amagire de dragoste.

Nufarul- Nufarul reprezinta o persoana foarte distinsa, dar foarte rece.

Orhideie- Formarea din zat a florii de orhideie inseamna drahoste platonica foarte imbatatoare si plina de placeri fermecatoare si naive.

Pansele

- Formarea unei pansele se explica prin vaduvie timpurie.
- Formarea unui buchet de pansele inseamna ca la mijloc este vorba despre copii care vor ramane orfani.

Papadia- Papadia prevesteste un lucru ce ne va pricinui multe necazuri.

Trandafiri- Trandafirii inseamna bucurii mari.

Floare de salcam- Floarea de salcam in cafea reprezinta o societate proasta de care trebuie sa te feresti.
Convoi de oameni - Convoiul de inmormantare e semn de casatorie.

Cosar- Un cosar in cafea prevesteste totdeuna lucruri bune.

Mireasa - Silueta unei mirese prevesteste moartea unei rude sau a unei cunostinte bune.

Dinte
- Prevestirea mortii unei rude apropiate o arata un dinte mare ce-l vedem in cafea.
- Prevestitorul unei sarcini e un dinte de abia zarit.

Oase - Oasele sunt semnul unei catastrofe.

Capul
- Capul unui copil ce se profileaza cu trasaturi frumoase este semn de fericire familiara.
- Trasaturile unui cap de copil urat ( adica mai mult caricatura unui cap de copil ) prevestesc necazuri.

Mana
- Mana este semnul unei lingusiri interesate.
- Mana care pare a fi taiata in doua, este semn de necaz, sau de paguba.
- Mana ce pare a fi cu bube pe ea (puncte din zat) prevesteste o intarziere, ce va aduce paguba.

Fata, par- Silueta unei fete cu parul despletit, semn de juramine implinite.

Femeie
- Silueta unei femei, ce se desprinde in alb, e semnul unui eveniment fericit.
- Silueta unei femei goale, prevesteste dragoste patimasa.
- Silueta unei femei ce pare a fi insarcinata, semn de mare belsug, dar si castiguri mari.
- Mai multe siluete de femei arata ca persoana careia i se ghiceste va fi mintita sau chiar tradata. Uneori e semn de certuri.

Persoana, persoane
- Cand vedem o persoana care sade pe o perna, este vorba despre un bolnav. Iar atunci cand vedem o persoana intinsa pe un catafalc, vesteste moarte.
- Mai milte persoane stranse la un loc de adunare, daca stau intr-o hora, petrecere inseamna. Daca se formeaza o adunare, ale caror persoane stau cu capetele plecate, atunci este vorba despre o adunare intristata.
- Doua persoane stand de vorba, o intalnire si o convorbire placuta. Strangere de maine intre doi prieteni sinceri, intalnirea unei persoane foarte sincere.
- Silueta unu tanar, placeri usoare sau bucurii campenesti. Uneori poate fi si una si alta.
- Silueta unei persoane in roba este caz de judecata.




Pasare cu ciocul deschis prezice o veste foarte placuta.

Barza - Barza, semn prevestitor de sosirea unui copil in casa celeia careia ii ghicim.

Ciocanitoarea- Ciocanitoarea arata o persoana care ne va aduce multe pagube.

Cioara- Cioara este semn rau, aducator de nenoroc.

Cocos

- Un cocos cantand ( adica cu ciocul deschis ) e semn de succes imediat.
- Cocosul cu ciocul inchis e semn de rivalitati in dragoste.

Corb

- Un corb in partea dreapta a cestii, e dovada de o dezamgire ce va sosi in curand.
- Mai multi corbi zburand, calomnii rapandite pe seama persoanei careia i se ghiceste.

Curcan- Curcan inseamna persoana inganfata.

Cucuvea- Cucuveaua prevesteste moartea unei persoane apropiate.

Closca cu pui - Closca cu pui este semn de bogatie.

Cuib de pui- Formarea din zat a unui cuib de puisori prevesteste bogatie si belsug.

Gaina - Semn de castig banesc, belsug.

Lebada

- O lebada neagra e semn de succes mic.
- O lebada stand, orice culoare ar avea si carenu pare ca e pe o suprafata a apei, e semn de fericire si bogatie.

Paunul- Paunul este semn ca este vorba despre o persoana foarte inganfata, dar frumoasa; nu prea inteligenta.

Porumbel- Porumbelul este semn de lucruri bune. Porumbelul mai inseamna si prietenie fidela.

Privighetoare- Privighetoarea povesteste o dragoste romantica.

Stoluri de pasari - Stoluri de pasari si roiuri de albine inseamna bogatie.

Randunea

- Silueta unei randunele , ce pare ca zboara, ori unde s-ar afla in ceasca , e semn de noroc mare pentru cel care a facut cafeaua.

Vultur

- Vultur inseamna curaj. Depinde de unde se arata forma vulturului: daca e la toarta cestei inseamna ca persoana careia i se ghiceste are un curaj deosebit.
- Daca vedem un vultur langa o litera sau langa o silueta a unei persoane, atunci este vorba despre persoane cu acea initiala sa silueta aceea.
- Vultur mai inseamna si trufie, putere, bogatie sau avutie, fericire.
- Vultur ranit, pierdere baneasca.

10 comentarii:

  1. Dupa ce mi-am turnat cafeaua in cana, langa toarta s-a format imediat un pelican din caimac, orientat cu ciocul spre dreapta tortitei. Stiti cumva ce inseamna?

    RăspundețiȘtergere
  2. ce inseamna mire si mireasa cu foarte multa lume in jur,mentionez ca nu am o relatie stabila.

    RăspundețiȘtergere
  3. multi caluti de mare, ce inseamna

    RăspundețiȘtergere
  4. Am descoperit o doamna in Bucuresti care nu pretinde ca ar fi Dumnezeu, doar se pricepe foarte bine la ghicit in cafea. Va las numarul de telefon al doamnei: 0721 989 698. Cunoaste foarte bine semnele si stie sa le alcatuiasca intr-o previziune care mie si prietenelor mele ni s-a potrivit. Eu merg la dansa acasa. Nu e scump si e foarte placut sa stai de vorba cu ea, sa-i pui intrebari.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mire si mireasa????- mi a aparut de mai multe ori...nu am vazut litere in jur.

    RăspundețiȘtergere
  6. De 2 zile cînd îmi fac cafea mi se formează o inima.si un chip cu zimbet nu mi sa întîmplat niciodată de cind beau cafea. Vă rog să mi spuneti ce înseamnă

    RăspundețiȘtergere
  7. In general, o inima in ceasca inseamna iubire.In general, pentru ca depinde si in care parte a cestii este acest semn, si cat de departe de prezent este semnul, si contextul in care a aparut semnul. Persoana care zambeste este bucurie, fericire, sau chiar omul pe care-l astepti. Acel om!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună ziua,

    Vă mulțumesc frumos pentru acest articol pe care l-ați publicat, aduce un aport important pentru mine. Există o diferență între ce apare în tipul preparări cafelei, mai exact în caimac și ce se formează în cană? Când se face interpretarea se ține cont și de ce s-a format în caimac sau se interpretează separat?
    Vă mulțumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ziua,Sorina, uitasem ca am scris aici. Sa-ti raspund la intrebari: Ghicitul propriuzis se face in ceasca de cafea.Semnele din caimac, daca apar, ajuta persoana care ghiceste, o indruma spre subiectul care va fi dezbatut, dar rezultatul poate fi diferit. Spre exemplu, in caimac apare o litera si o inima. Litera poate fi numele celui pentru care ai venit"la ghicit" iar inima inseamna iubire. Ghicitoarea poate sa-ti interpreteze ca te iubeste o persoana care are un nume care incepe cu acea litera. De-aici lucrurile se complica, acea litera poate fi litera numelui tau, a altei persoane care te iubeste dar pe care nu-l vrei, etc... Colaborand cu ghicitoarea, descifram tot, putem sa raspundem cu o precizie foarte mare la toate intrebarile care te framanta, sa gasim solutii, sa gasim si alte solutii, doar in puterea noastra sta sa fim impliniti. Sper sa-ti fi fost de folos.

    RăspundețiȘtergere