vineri, 10 septembrie 2010

Cum identificam violenta psihica la copii?

Conform unui studiu realizat in Romania anului 2001, jumatate dintre parintii chestionati au recunoscut ca folosesc pedepse corporale impotriva copiilor. Desi, in anul 2004, tara noastra a aderat la legislatia care interzice violenta in relatia adult – copil, situatia a ramas in mare parte aceeasi.

Atunci cand proverbele „Bataia este rupta din Rai” sau „Unde da mama creste” ne sunt inca familiare, mentalitatea este dificil de schimbat. Ne-am dori ca bona pe care o angajam pentru copilul nostru sa fie un model de blandete si rabdare. Ne imaginam fie „o bunica” inteleapta, sfatoasa, cu zambetul pe buze si gata mereu sa pregateasca o prajitura de casa sau sa povesteasca o istorioara cu talc, fie o tanara cultivata, copilaroasa, care sa fie o adevarata prietena pentru puiul nostru. Din nefericire, lucrurile nu stau intotdeauna asa.

Bonele sunt si ele un produs al aceleiasi societati. De aceea, dupa o atenta alegere a bonei, este important sa impunem o serie de reguli de conduita in relatia sa cu copilul. Daca violenta fizica impotriva copiilor a inceput sa fie privita cu repros, nu acelasi lucru il putem spune despre violenta psihica. Daca violenta fizica si efectele sale sunt mai evidente, violenta psihica este adesea insinuanta, iar efectele sale se vad de abia dupa ani de zile.

Adesea, violenta psihica este deghizata sub forma asa-ziselor „metode educative” – metode care urmaresc doar disciplinarea copilului, fara a contribui la devenirea sa.Este stiut ca, actionand asupra sentimentelor de vinovatie si de rusine, este usor sa determini un copil sa te asculte. Dar este acest demers unul etic? In timp, manipularea abuziva a acestor sentimente poate genera conflicte interioare, pierderea increderii in sine, lipsa asertivitatii sau un altruism dus la extrem. Descopera mai multe informatii despre psihologia copilului pe ScoalaParintilor.ro!

Va vom prezenta in continuare cateva „tactici educative” de evitat, deoarece efectele lor psihologice pe termen lung sunt negative:

1 Amenintarea copilului cu bataia

Fantasma are o importanta majora in viata interioara a copilului. Chiar daca adultul nu pune in practica amenintarea, copilul va incerca sa si-o reprezinte in imaginatie, canalizandu-si, astfel, spre sine, propriile fantasme agresive. De asemenea, el poate deveni neincrezator fata de adult sau agresiv cu alti copii.

2 Amenintarea copilului ca va fi parasit

Auzim adesea in parcuri, atunci cand copilul refuza sa mearga acasa, parinti, bone sau bunici folosind expresia: „Eu plec si te las aici.” – Copilul mic se teme cel mai mult de necunoscut. Perspectiva de a ramane singur, lipsit de persoana care-i acorda ingrijire si de care este atasat, il ingrozeste. Intr-adevar, metoda pare sa nu dea gres. Copilul izbucneste in lacrimi si fuge spasit dupa adultul care se preface ca pleaca. Insa aceasta atitudine a adultului, coroborata si cu alte cauze, se poate afla la originea sindromului de abandon.

3 Amenintarea copilului cu retragerea iubirii

Dragostea parintilor ar trebui sa fie neconditionata. Nu este necesar ca o bona sa aiba aceleasi sentimente fata de copilul pe care-l are in grija. Insa, din nevoia de dragoste a copilului, adesea se creeaza o legatura stransa de afectiune intre bona si copil. De aceea, amenintarea cu retragerea iubirii, chiar si din partea bonei, poate fi traumatica. Baietelul sau fetita invata ca sunt demni de a fi iubiti numai atunci cand fac pe placul celor mari.

4 Etichetarea negativa

Putem auzi adesea adulti care isi spun siesi: „Sunt un prost!”. Acestia au ajuns sa foloseasca ei insisi eticheta pusa in copilarie de persoana care ii avea in grija. Ori de cate ori numim un copil prost, rau, nesimtit, puturos – sa ne gandim ca el are incredere in noi. Copilul mic nu pune niciodata la indoiala „atotstiinta” adultului. Prin urmare, va incepe sa creada si chiar sa se comporte ca si cum ar fi prost, rau, nesimtit sau puturos.

5 Compararea copilului cu un altul „mai cuminte”

Fiecare copil este unic. Comparatia cu alt copil „mai cuminte”, „mai harnic”, „cu note mai bune”, in loc sa starneasca sentimentul competitivitatii, asa cum se doreste, poate induce sentimente de inadecvare. Se intampla uneori ca un copil de 2-3 ani sa fie comparat cu un sugar „mai cuminte” sau cu un catel, care „merge frumos” in lesa. Aici, absurdul situatiei chiar iese in evidenta.

6 Remarcarea cu precadere a greselilor pe care le face copilul

A vana greselile unui copil poate genera anxietate, lipsa curajului sau chiar perpetuarea acelor greseli care il aduc in centrul atentiei.

7 Impunerea modalitatii „corecte” de utilizare a obiectelor

Atunci cand copilul foloseste jucariile conferindu-le si alte destinatii decat cele initiale, ne putem bucura. Este un semn de dezvoltare a gandirii simbolice si de creativitate. Impunerea unei singure utilizari poate inhiba imaginatia copiilor.

8 Utilizarea unor acuzatii false disproportionate, cum ar fi: „Ma imbolnavesti”, „Ma bagi in mormant

Pana in jurul varstei de 13-14 ani, copilul este incapabil sa foloseasca sensul figurat. Un copil caruia i se aduc frecvent astfel de reprosuri va ajunge sa se considere vinovat de afectiunile sau chiar de decesul persoanelor apropiate.

9 Inducerea sentimentului de rusine

Adesea se face apel la sentimentul de rusine, pentru a determina copilul sa renunte la un comportament nedorit: „e rusine sa faci pe tine”, e rusine sa lasi mancare in farfurie”, „e rusine sa plangi”, „e rusine sa te masturbezi”, „e rusine sa mananci cu mana stanga”, etc. Toate acestea sunt comportamente firesti pentru copii. Asocierea lor cu rusinea poate determina lipsa de incredere in sine, stima scazuta de sine sau chiar reactii opuse: constipatie, mancat excesiv, reprimarea emotiilor si a sexualitatii.

10 Inducerea sentimentului de neputinta

Este normal sa fim ingrijorati atunci cand vedem un copil catarandu-se pentru prima data, urcandu-se pe bicicleta sau punandu-si rolele in picioare. Trebuie sa ne abtinem, insa, de a transmite aceasta teama copiilor, spunandu-le: „Vei cadea!”, „Nu poti”. La fel de gresita este si credinta ca il putem ambitiona daca ne aratam neincrederea in capacitatea sa de a reusi.

Evitarea acestor metode necesita o atentie deosebita, deoarece multe dintre ele au fost transmise din generatie in generatie. Fara sa vrem, folosirea uneia sau alteia dintre ele este uneori prima reactie atunci cand suntem frustrati si obositi. Insa este important sa recunoastem unde am gresit, pentru a nu perpetua tactici ineficiente si daunatoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu